Personalitate complexă, Marcel Iancu (1895, București – 1984, Ein Hod, Israel) a fost pictor, arhitect, poet, muzician, sculptor, conferenţiar şi ilustrator. A rămas cunoscut în istoria artelor drept co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în Europa de Est.

În anul 1912, în perioada liceului, scoate împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista „Simbol”. În această perioadă a studiat pictura cu Iosif Iser.

În anul 1915, se află la Zürich, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic și frecventează reuniunile artistice de la Cabaretul „Voltaire”, unde îl cunoaște pe Hans Arp și unde se reîntâlnește cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste.

În anul 1917, a absolvit Academia de Arhitectură din Zurich, iar în 1919, înființează, la Basel, împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti, grupul „Artiștii radicali”. În lucrările sale de început, din jurul anului 1920, se preocupă de relațiile dintre formă și culoare, cu aplicații la ambianță.

În anul 1922, revine în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă.Iancu va face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936) și participă cu tablouri la expoziții organizate împreună cu sculptorița Milița Petrașcu și pictorița Margareta Sterian.Marcel Iancu se va afilia şi altor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca „Art Nouveau” (1929-1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu.

Este și autor al unor lucrări de arhitectură, după ce va publica, împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu manifestul intitulat „Către o arhitectură a Bucureștilor”, o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă.În următorii 15 ani, Marcel Iancu va proiecta peste 40 de clădiri, mai ales locuinţe, consacrându-se ca arhitect, după ce devenise un pictor recunoscut.

În anul 1941 se va stabili în Palestina, iar, după înființarea statului Israel în 1948, se va afirma ca profesor și susținător al vieții culturale.

În anul 1953 organizează grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod. Architect angajat la secţia de urbanism a oraşului Tel Aviv şi apoi la Ministerul Muncii, a coordonat, de asemenea, şantiere de restaurare a unor centre istorice şi a proiectat parcuri naţionale. A predat pictura în diverse institute de artă, iar în 1953 a fondat Departamentul de Profesorat Artistic la Colegiul Oranim. A realizat, de asemenea, scenografie pentru Teatrul Habima.

A avut expoziţii personale la București (între anii 1932 și 1939), la New York (1950), Milano (1961) şi Paris (1963) şi a participat cu lucrări la expoziția colectivă „Dada”, New York (1954). A realizat, de asemenea, expoziții retrospective la Tel Aviv (în anii 1959 și 1972) şi postum, la București (1996), i-a fost organizată, de asemenea, o expoziţie retrospectivă. I-au fost decernate Premiul Dizengoff al orașului Tel Aviv (în 1951) şi Premiul național al statului Israel pentru întreaga activitate artistică (1967).

Bibliografie:

• Centenar Marcel Iancu: Arhitect, artist plastic, teoretician. Muzeul Național de Artă, București, 1997
• W. Verksuf: Marcel Iancu, Dada, Teufen (Elveția), 1957
• Harry Seiwert: Marcel Janco: Dadaist, Zeitgenosse, wohltemperierter morgenländischer Konstruktivist. Lang, Frankfurt am Main, 1993

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•