Pictor. Trăieşte şi lucrează în Germania.
Text de Marlen Schanz:
Marlene Schanz e născută pe meleaguri băcăuane. După ce a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport în București , 2002, se mută în Frankfurt am Main, Germania.
În anul 2005 a început să picteze având la bază dorința, visul și emoția.
Înarmată cu metamorfoze din arcanele vieții începe să așterne pe pânze cu propriile-i mâini, trăiri, emoții, vise visate, așa nascandu-se lucrări precum „Epic Journey, Love Letter”, Mystique”, Solitude”, Serenity” în care oniricul și simbolul sunt prezente.
Grație culorilor folosite, Marlene găsește manieră cea mai potrivită de a evidenția emoția intrinsecă propriei ființe. Emoția și visul sunt cele două leitmotive aflate într-o prefacere continuă, care îi străbat pânzele.
Dacă într-o primă etapă era mai degrabă interesată de o abordare experimentala, odată cu trecerea timpului asistăm la apariția subiectului, a unei căi de urmat, cu rolul aspirational de a ne înfățișa în forma tangibilă poveștile unor lumi onirice. Lucrările de cele mai multe ori în format mare, impresionează prin intensitatea culorilor alese, a contrastelor.
Marlene Schanz transpune privitorul când pe un teren cunoscut, atunci când privim lucrări precum „Behind ther Hills”, „Myth”, „Warm Place”, „Mirage”, când în „orașe” aparent existente precum „Happy City”, „White Skyline”, „Magic City”.
Marlene Schanz iese în evidență: ea literalmente se află în legătură directă cu propriul artefact, deoarece nu folosește pensula. Obișnuiește să își picteze pânzele în maniera în care un brutar își frământă aluatul- cu propriile mâini, cu fiecare deget. Această manieră de lucru îi individualizează pânzele și le conferă prorietate.
Cel care îi receapteaza lucrările le-ar percepe sub forma unor viziuni expresive ale interioarelor încărcate de emoție. Emoția preexistă așadar actului creator.
Nu aceasta este în fapt arta pe care ne-o dorim intuitivă, asumată, autentică? Fară resorturi în metateorii autodistructive.
Ca și altor pictori, Marlene nu rămâne fidelă unui singur gen. Regăsim Abstractul, cel în care își lasă culorile să joace libere, regăsim peisajele naturii inspirate din propriile-i trăiri cu copaci singulari și vai misterioase, dăm de orașe In(existente) și descoperim oniricul dat de vis, trăire și Emoție.
Expoziții
11/2021 Exhibition Tiberius Gallery, Neu Isenburg/Frankfurt am Main
01/02 2020 Art-Int Istinct, Offenbach am Main, City Library
12/2019 Group Exhibition „Christmas Time”, Tiberius Gallery, Neu Isenburg/Frankfurt am Main
09/2019 Group Exhibition „Malweiber”, Tiberius Gallery, Neu Isenburg/Frankfurt am Main
08/2018 Art-Int Instinct, Kloster Arnsburg, Lich
12/2017 Winter Emotiones, Kunst Cafe Laumer, Frankfurt am Main
07/2017 Rumänische Kunst im Wandel der Zeiten, Galerie Tiberius, Neu Isenburg
06/2017 Child Wings benefit art exhibition, Ikonen Museum, Frankfurt am Main
03/2017 Einzelausstellung Liebe. Leben. Leidenschaft, Kulturhaus, Langen
11/2016 Rumänische Künstler aus Frankfurt, Matthäuskirche
06/2016 Solo Exhibition “ Epic Journey – Joie de Vivre -, Deutscher Wetterdienst, München
06/2015 Solo Exhibition “ Epic Journey“ , Deutscher Wetterdienst, Hamburg
10/2014 Solo Exibition „Between Dream and Emotion“, Deutscher Wetterdienst, Offenbach am Main
06/2014 Solo Exhibition „Drawing a life“, Galerie Tiberius, Neu Isenburg
12/2013 Office Opening, Römer, Frankfurt am Main
10/2012 Solo Exhibition „Solitude“ in Frankfurt am Main, St. Wendel Gemeinde Haus