Sculptor, creator de tapiserii, fotograf. (n. 1935, Ploieşti)
Absolvent, în 1961, al Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucureşti. O întâlneşte
în acelaşi an pe Ritzi Gavrilă, studentă la Facultatea de Arte Decorative din Bucureşti, cu care se va căsători în 1966 şi care va fi cunoscută în arta tapiseriei sub numele de Ritzi Jacobi. Peter şi Ritzi Jacobi creează primele Tapiserii tridimensionale în 1967 şi primul Obiect textil în 1968. Participă în 1970 la Bienala de la Veneţia şi în acelaşi an părăsesc definitiv România, stabilindu-se în Republica Federală Germania. În 1971, Peter Jacobi este numit profesor la Şcoala Superioară de Design din Pforzheim. Din 1971, cei doi introduc desene pe hârtie de orez în tapiserii. Utilizează
fibre de cocos, lână de capră, păr de cal, sisal şi creează seriile de mari tapiserii Transilvania (1972-1977), Exotica (1974-1978), Romanica (1978-1980), Germanica (1979-1980) ca şi Desene suple pe hârtie de orez. Din 1972, fac un turneu de conferinţe şi „ateliere” (lucrări practice) prin 14 universităţi şi şcoli de artă şi de design din Statele Unite, Australia, Marea Britanie (Philadelphia, Boston, Chicago, Sydney, Melboume, Edinburgh etc.). Au avut numeroase expoziţii personale şi au participat la expoziţii de grup în Statele Unite, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Belgia, Austria, Japonia etc. în 1973 au obţinut Premiul Art Communication la Bienala de la Sao Paolo, iar în 1974 Premiul Fundaţiei Lewis-Tiffany
din New York.
Operele lor se găsesc în muzee şi colecţii particulare din Republica Federală Germania, România, Statele Unite, Franţa, Elveţia, Japonia, Austria, Australia etc., printre care Centrul Internaţional al
Tapiseriei de la Lausanne, Muzeul de Artă Modernă din Paris, Muzeul Secolului XX din Viena, Galleria Nazionale d’Arte Moderna din Roma, Museum fur Kunst und Gewerbe din Hamburg, National Museum of Modern Art din Kyoto, Art Gallery of Western Australia din Perth, Power Gallery of Contemporary Art din Sydney etc.
Expoziții personale:
1965 București, „Peter Jacobi”, Galeria Simeza
1970 Veneția, Bienală, Pavilionul Românesc – with Ritzi Jacobi
1971 Milano, Galleria del l’Ariete – with Ritzi Jacobi
1976/77 Mannheim, Kunsthalle – with Ritzi Jacobi
1977 Baden-Baden, Staatliche Kunsthalle – with Ritzi Jacobi
1978 Zuerich, Muzeul Bellerive – with Ritzi Jacobi
1980 Melbourne, Galeria Națională Victoria Perth, Galeria Națională de Artă a Australiei de V- Sydney, Galeria Coventry (expoziție itinerantă)- with Ritzi Jacobi
1981 Detroit, Institutul de Arte Chicago, Muzeul de Artă Contemporană, Philadelphia, Moore College of Art Gallery și Philadelphia College of Art Gallery Los Angeles, The Los Angeles County Museum of Art (expoziție itinerantă)- with Ritzi Jacobi
1982 Aalborg, Nordjyllands Kunstmuseum , Stockholm, Liljevalchs Konsthall – with Ritzi Jacobi
1984 Paris, Muzeul de Artă Modernă – with Ritzi Jacobi
1993 București, ONDEA „Peter Jacobi, Sculptura si Fotografie”, Galeria Artexpo, Sala Ronda
1993/94 Cluj-Napoca, Muzeul Național de Artă
1996 Bratislava, Slowakia, „Month of Photography”, Galery in the Zichyho palác
1999 Oronsko, „Peter Jacobi, Columns Memorials”, Center of Polish Sculpture, The Museum of Polish Sculpture, Regensburg, „Peter Jacobi, Columns Memorials”, Museum Ostdeutsche Galerie (expoziție itinerantă)
2002 Muzeul Național de Artă al României, Expoziție retrospectivă Peter Jacobi
2018 Muzeul Național Brukenthal, „Minorități etnice în cultura vizuală, focus România”
2018 Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, „Pavilionul Memorial Brukenthal” de Peter Jacobi
2020 Muzeul Național de Artă Contemporană Expoziție retrospectivă Peter Jacobi
Expoziții de grup (selecție):
1967 Antwerpen, „9. Biennale”, Kunsthistorische Musea Middelheim. Openluchtmuseum voor Beeldhouwkunst
1968 Legnano Castellanza, „IV Mostra Internat. di Scultura al Aperto”, Museo di Arte
1971 Sydney, „Power Request Exhibition”, Power Institute of Fine Arts Los Angeles, „Deliberate Entanglement”, Frederick S. Wight Gallery of University of California San Francisco, California Palace of the Legion of Honor Chicago, Museum of Contemporary Art, Salt Lake City, Museum of Fine Arts, Vancouver Art Gallery – expoziție itinerantă – with Ritzi Jacobi
1973 Sao Paolo, 12. Biennale, „Arte Communication” – with Ritzi Jacobi
1976 Kyoto, „Fiber Works, Europe and Japan” The National Museum of Modern Art – Ritzi Jacobi
1977 Tokio, The National Museum of Modern Art, expoziție itinerantă – with Ritzi Jacobi
1979 Bremen, „Sculpture Simposium” Lahr, „International Ston- Symposium”
1984 Stuttgart, Wuerttembergischer Kunstverein, Duisburg, „Dreidimensional“ Stuttgart, Lehmbruck Museum, Duisburg, Lehmbruck Museum, Mannheim, Kunsthalle (expoziție itinerantă), Tokio, The National Museum of Modern Art
1985 Maubeuge, France, „Visagesde la sculpture Europeen“
1986 Helsinki, „Concrete”, Helsingfors Festspel (Helsinki Festival), Sculpture Symposium
1989-90 Stuttgart, „Plastik im Freien”, City of Stuttgart
1990-91 Karlsruhe, „Skulptur im Stadtbild”, City of Karlsruhe
1994 Waiblingen, „Kunst macht Natur, Natur macht Kunst”
1995/96 Stuttgart, „Technik, Techno”, Wuerttembergischer Kunstverein
1996 Mulhouse, „La figure d’homme dans la photographie”, FRAC , La Filature Karlsruhe, „Skulptur Suedwest – Dreidimensionale Kunst im Suedwesten”,
1998 Icheon, South Korea, International Sculpture Symposium, with exhibition Guilin, South China, The Yuzi Sculpture Parc
2000 Esslingen, Grafische Sammlung, Villa Merkel „Prolidice”
2004 București, Expoziție de deschidere a Muzeului Național de Artă Contemporană
2006 Beijing, Selecție finală pentru Grădina de Sculptură a Jocurilor Olimpice
Surse bibliografice:
“Artişti români în Occident” , antologie realizată de Ionel JIANU, Gabriela CARP, Ana Maria COVRIG şi Lionel SCANTEYE, apărută sub egida Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Editura Logos, București, 2005
Bettina Schönfelder, Dorothée Bauerle-Willert, Isabel Greschat: Peter Jacobi, catalog cu operele sale, volum bilingv germană/engleză, publicat cu ocazia a 75 de ani de viață, Editura Kehrer, Heidelberg, 2010, 271 p., 337 ilustrații color, ISBN 978-3-86828-196-5
The Detroit Institute of Arts (Editor)1981 „Ritzi & Peter Jacobi” – Mary Jane Jacob (Autor), Erika Billeter (Autor)ISBN 0-89558-085-3.
Städtische Kunsthalle Mannheim (Editor) 1976/77 „Ritzi und Peter Jacobi – Tapisserien . Textile Reliefs und Objekte . Soft-Zeichnungen und Skulpturen” Heinz Fuchs (Autor)
Gesellschaft der Freunde Junger Kunst Baden-Baden e.V. (Editor) 1977 „Ritzi und Peter Jacobi – Tapisserien – Softzeichnungen und Skulpturen” – Klaus Jürgen-Fischer (Autor), Heinz Fuchs (Autor)
Muzeul National de Arta al Romaniei (Nationalgalerie Rumäniens, Editor)2002 „Peter Jacobi – Palimpsest” – Ioana Vlasiu (Autor), Bernd Scheffer (Autor)ISBN 3925521-87-9
Museum der Stadt Aschaffenburg (Editor)1982 „Ritzi Jacobi – Works in Progress – Peter Jacobi – Inliegend-bedeckt-Skulpturen – Monumente ohne Absicht- Fotografien” – Ingrid Jenderko-Sichelschmidt (Autor)
Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris (Editor)- Galerie Nationale d’Art Textile Beauvais” (Editor) 1984 „Ritzi Jacobi – Dessins – Sculptures – Tapisseries/Peter Jacobi – Photos – Sculptures – Tapisseries” – Bernadette Contensou/Jean Coural/Claude Ritschard/Rolf Gunter Dienst/Danielle Molinari (Autors)
BASF Aktiengesellschaft Kulturelle Veranstaltungen (Editor)1985 „Ritzi Jacobi Peter Jacobi” – Wolfgang Jentzsch (Autor)- Manfred Fath (Autor)
Center of Polish Sculpture The Museum of Contemporary Sculpture Oronsko und Museum Ostdeutsche Galerie Regensburg (Editors)1999 – „Peter Jacobi – Columns Memorials” – Lech Karwowski (Autor)- ISBN 83-85901-29-9
Kunstverein im Reuchlinhaus Pforzheim (Editor) 1975 „Ritzi & Peter Jacobi” 1974 – Rolf Gunter Dienst (Autor)
Peter Jacobi „Siebenbürgen Bilder einer Reise – Wehr- und Kirchenburgen. Ein Bericht: Pelegrin prin Transilvania” Wort+Welt+Bild 2007 – ISBN 3981082540 – ISBN 978-3981082548
Peter Jacobi „Stillleben nach dem Exodus – Wehrkirchen in Siebenbürgen – NATURI MOARTE DUPA EXOD – Still Life after the Exodus – Fortified Churches in Transsylvania” (CD-Rom) 2009 – ISBN 3941271296 – ISBN 978-3941271296